Bursă: SelfPay, companie care administrează terminalele cu plată cu același nume, contractează un credit de 1,5 mil. euro de la Banca Transilvania pentru extinderea businessului
Compania SelfPay, care deține cea mai mare rețea de terminale de tip self-service din România, cu peste 11.000 de stații de plată și care are o emisiune de obligațiuni de 3 mil. euro listată la Bursa de Valori București, a…
Compania SelfPay, care deține cea mai mare rețea de terminale de tip self-service din România, cu peste 11.000 de stații de plată și care are o emisiune de obligațiuni de 3 mil. euro listată la Bursa de Valori București, a semnat un contract de credit in valoare de 1,5 mil. euro, cu Banca Transilvania.
Finanțarea va susține planul de dezvoltare al companiei prin achizitionarea de noi terminale de plata ce vor fi operate in mod direct de SelfPay.
Compania anunță că rambursarea împrumutului se va realiza lunar incepand cu 30 ianuarie 2025, iar scadența finala este în data de 30 decembrie 2028.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026