Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. TradeVille lansează TreVi, primul chatbot AI din piața de brokeraj retail din România. Deputy CEO: Ne ajută să oferim un serviciu de brokeraj rapid, eficient și inovator

TradeVille, cel mai mare broker de retail de la Bursa de Valori București, lansează TreVi, primul chatbot bazat pe inteligență artificială disponibil în acest sector. Dezvoltat pe parcursul a șase luni de către o echipă dedicată, TreVi nu este doar…

Tibi Oprea · 27 septembrie 2024 · 2 min de citit

TradeVille, cel mai mare broker de retail de la Bursa de Valori București, lansează TreVi, primul chatbot bazat pe inteligență artificială disponibil în acest sector. Dezvoltat pe parcursul a șase luni de către o echipă dedicată, TreVi nu este doar o inovație tehnologică, ci și un asistent digital aflat într-un proces continuu de învățare.

„Lansarea acestui chatbot pe website-ul www.tradeville.ro și extinderea sa ulterioară demonstrează angajamentul TradeVille de a îmbunătăți constant serviciile oferite. Cu un nivel superior de automatizare și adaptare la nevoile utilizatorilor, TreVi ajută TradeVille să ofere un serviciu de brokeraj rapid, eficient și inovator, punând totodată nevoile clienților în centrul tuturor deciziilor. Această inițiativă reconfirmă faptul că pentru TradeVille, clienții sunt pe primul loc. Prin TreVi, compania își crește capacitatea de a răspunde prompt și eficient solicitărilor, aducând piața de brokeraj retail din România în linie cu standardele internaționale în materie de tehnologie și suport digital”, Alexandru Dobre, Deputy CEO în cadrul TradeVille, pentru ZF.

Cu ajutorul echipei de suport TradeVille, care monitorizează și îmbunătățește zilnic răspunsurile oferite, chatbotul este mereu actualizat pentru a răspunde cât mai bine nevoilor clienților. Unul dintre principalele avantaje ale TreVi este faptul că oferă suport 24/7.

Citește și