Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursa de Valori București are oficial un nou lider: OMV Petrom a depășit Hidroelectrica și a încheiat ședința de tranzacționare cu o capitalizare mai mare decât „perla energetică“ din portofoliul statului

Datele Bursei de Valori arată o evaluare de 54,8 miliarde de lei pentru Petrom, față de 54,2 miliarde de lei pentru Hidroelectrica pentru 3 oc­tom­brie. Dacă pe 19 septembrie depășirea se produsese doar pe parcursul ședinței – intraday –, acum acest lucru este con­firmat și la nivel oficial după închiderea pieței.

Mirela Turlan · 5 octombrie 2025 · 1 min de citit

Datele Bursei de Valori arată o evaluare de 54,8 miliarde de lei pentru Petrom, față de 54,2 miliarde de lei pentru Hidroelectrica pentru 3 oc­tom­brie. Dacă pe 19 septembrie depășirea se produsese doar pe parcursul ședinței – intraday –, acum acest lucru este con­firmat și la nivel oficial după închiderea pieței.

În ultima săptă­mână, acțiunile Petrom (SNP) au crescut cu 2,2%, până la 0,8815 lei, în timp ce titlurile Hidroelectrica (H2O) au scăzut cu 1,7%, până la 120,5 lei. Spre com­parație, indicele BET, reperul pieței, a urcat cu 2%. Evoluția diferită a celor două acțiuni a fost decisivă pentru răsturnarea de clasament.

Diferența de capitalizare bursieră dintre cei doi giganți energetici s-a redus constant în ultima perioadă de la listarea Hidroelectrica din iulie 2023. Atunci, producătorul de energie hidro debuta la BVB cu o valoare de 49,5 miliarde de lei, mult peste Petrom, evaluată la 33,3 mld. lei.

Citește și