Bursa de Valori București a scăzut în august cu 1,8% și a pus astfel capăt unei serii de 16 luni consecutive de creștere, începută în martie 2023. „În sfârșit“, spune un broker. „Lipsa unor corecții ale trendului de creștere poate produce un potențial pre
Bursa de Valori București a scăzut abrupt în august și a încheiat astfel o serie de 16 luni consecutive de creștere, la capătul căreia s-a apreciat cu nu mai puțin de 73%, în contextul în care volatilitatea de pe piețele externe și lichiditatea redusă ca urmare a sezonului de vacanțe și de raportări financiare s-au reflectat negativ în indicii și cotații.
♦ Indicele BET-TR s-a apreciat cu 73% din martie 2023 încoace, cea mai lungă serie de creșteri lunare din ultimii ani ♦ Evoluția a fost susținută de fluxurile noi de capital intrate ca urmare a listării Hidroelectrica și de rezultatele financiare îmbunătățite anunțate de companiile listate, care au propulsat prețurile la maxime istorice ♦ Însă august s-a încheiat cu scăderi pe fondul volatilității din afară ♦ „Lipsa unor corecții ale trendului de creștere poate produce un potențial prea mare de scădere la un moment dat“ ♦ Cea mai abruptă scădere lunară din februarie 2022, adică de la izbucnirea războiului în Ucraina.
Bursa de Valori București a scăzut abrupt în august și a încheiat astfel o serie de 16 luni consecutive de creștere, la capătul căreia s-a apreciat cu nu mai puțin de 73%, în contextul în care volatilitatea de pe piețele externe și lichiditatea redusă ca urmare a sezonului de vacanțe și de raportări financiare s-au reflectat negativ în indicii și cotații.
Astfel indicele BET-Total Return, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni și randamentele dividendelor acolo unde este cazul, a scăzut cu 1,8% în luna concediilor, de la 40.719 puncte la 39.985 de puncte, arată datele bvb.ro. Potrivit calculelor realizate de ZF, aceasta a fost cea mai abruptă scădere lunară din februarie 2022 încoace, adică de la izbucnirea războiului în Ucraina.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026