Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Visual Fan, compania care deține marca Allview, și-a majorat profitul de peste 17 ori în T1/2026, la afaceri de 91 mil.lei

Producătorul de dispozitive electronice Visual Fan (simbol bursier ALW), care deține brandul Allview, a raportat pentru primul trimestru din 2026 o cifră de afaceri de 91 milioane de lei, de aproape zece ori mai mare decât în aceeași perioadă a…

Cristina Bellu · 21 mai 2026 · 1 min de citit

Producătorul de dispozitive electronice Visual Fan (simbol bursier ALW), care deține brandul Allview, a raportat pentru primul trimestru din 2026 o cifră de afaceri de 91 milioane de lei, de aproape zece ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net a urcat la aproape 7 milioane de lei, de peste 17 ori peste nivelul din T1/2025, când compania raportase un câștig de circa 392.000 de lei.

Marja netă individuală a crescut la 7,65%, comparativ cu 4,54% în T1 2025, ceea ce reprezintă o creștere relativă de aproximativ 68,5% a marjei nete.

La nivel consolidat, grupul a înregistrat în T1/2026 o cifră de afaceri de 101,6 milioane de lei, față de 13,76 milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 88 milioane de lei. Profitul net consolidat a ajuns la 8,91 milioane de lei, cu circa 7,9 milioane de lei peste nivelul din T1/2025, în timp ce marja netă consolidată a urcat la 8,77%, potrivit raportului trimestrial al companiei.

Citește și