Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursele lumii, sensibile la investigațiile din SUA

Majoritatea burselor lumii au fost afectate după anunțul oficial că Michael Flynn (foto), fostul consilier de securitate al președintelui Trump și un apropiat al acestuia, pledează vinovat și recunoaște că a mințit agenții FBI în legătură cu discuțiile pe care le-a avut acesta cu reprezentanții statului rus.

Cristina Bellu · 3 decembrie 2017 · 1 min de citit

Majoritatea burselor lumii au fost afectate după anunțul oficial că Michael Flynn (foto), fostul consilier de securitate al președintelui Trump și un apropiat al acestuia, pledează vinovat și recunoaște că a mințit agenții FBI în legătură cu discuțiile pe care le-a avut acesta cu reprezentanții statului rus. 

Deși în Senat se vorbea de una dintre cele mai semnificative reduceri de taxe din istorie, vestea că Flynn va pleda vinovat a dus la căderea principalilor indici bursieri ai Americii și ai lumii în teritoriul negativ. Indicele Dow Jones a închis în scădere cu 0,17% față de ziua precedentă, în timp ce în Europa scăderile au ajuns și la peste 1%, ca în cazul Germaniei (1,25%) sau Italiei (1,17%).

Investigația pe care o întreprinde FBI-ul este unul dintre cele mai importante elemente pe care le urmăresc investitorii cu privire la viitorul scenei politice americane, fiind deja unele voci care nu exclud din start posibilitatea ca aceasta să ducă chiar la suspendarea președintelui Donald Trump de către Congresul american sau măcar la erodarea poziției și puterii acestuia în stat.

Citește și