Business sportiv. România a găzduit în premieră competiția continentală de MTB pentru tineret, care a adunat 520 de sportivi din 32 de țări
România a organizat, în premieră, Campionatul European de Mountain Bike pentru Tineret, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate ciclismului montan juvenil din Europa. Desfășurată în perioada 22–26 iulie, la Cheile Grădiștei – Fundata, competiția a adunat la start 520 de sportivi cu vârste între 13 și 16 ani, din 32 de țări, care și-au disputat titlurile pe traseele din Carpați.
♦ Competiția reflectă dezvoltarea disciplinei în România, unde activează peste 1.000 de sportivi licențiați și sunt organizate anual peste 60 de competiții oficiale.
România a organizat, în premieră, Campionatul European de Mountain Bike pentru Tineret, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate ciclismului montan juvenil din Europa. Desfășurată în perioada 22–26 iulie, la Cheile Grădiștei – Fundata, competiția a adunat la start 520 de sportivi cu vârste între 13 și 16 ani, din 32 de țări, care și-au disputat titlurile pe traseele din Carpați.
Organizarea Campionatului European de MTB pentru Tineret reprezintă un nou pas important pentru ciclismul românesc, după ce România a găzduit și Campionatul European de Mountain Bike din 2024.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026