Cabinetul Ponta, format din 20 de miniștri, va fi anunțat marți seară
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că va anunța lista Cabinetului marți seară, cei 20 de membri urmând să fie supuși votului politic al partidelor componente ale USL în cursul zilei de miercuri.
“Mâine (marți, n.r.) anunț Guvernul. Mirecuri dimineață avem reuniunea CExN – vor fi reuniuni și la PNL și PC – pentru a fi dezbătută și, sper, susținută această listă a noului Guvern”, a spus Ponta.
El a precizat că propunerile de membri ai noului Cabinet vor fi supuse votului politic ale organismelor statutare ale partidelor componente ale USL și că, imediat după acest vot, va iniția discuții cu grupurile parlamentare, cu excepția PDL, pentru susținerea în Parlament.
“După votul politic al USL, merg să mă văd cu toate celelate grupuri, mai puțin cu grupul PDL, care a anunțat că nu va susține acest Guvern. Am discutat să avem aceste întâlniri miercuri”, a spus Ponta, care a precizat că Executivul său va avea 20 de membri.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026