Călin Gălășeanu este noul președinte al ARPIM
Călin Gălășeanu, country manager al Bristol-Myers Squibb (BMS), a fost numit președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a Asociației, desfășurată săptămâna trecută.

,,Consider că principala mea misiune în calitate de președinte ARPIM este de a consolida relația cu autoritățile și ceilalți parteneri și împreună să creem un sistem de sănătate performant, fără să uităm că elementul central este pacientul român”, a spus Călin Gălășeanu.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026