Călin Popescu, un antreprenor cu experiență în vânzarea de produse proaspete, pariază pe peștele de captură din Marea Neagră, cu care a reușit să intre în rețelele Carrefour și Auchan. „Mi s-a părut o idee foarte bună, pentru că avem Marea Neagră lângă n
Călin Popescu, un antreprenor cu experiență de peste un deceniu în vânzarea de produse proaspete în retail, a hotărât în urmă cu un an să parieze pe o nouă idee de business, peștele de captură din Marea Neagră.
Călin Popescu, un antreprenor cu experiență de peste un deceniu în vânzarea de produse proaspete în retail, a hotărât în urmă cu un an să parieze pe o nouă idee de business, peștele de captură din Marea Neagră. Astfel, a preluat o unitate de producție din localitatea 23 August (jud. Constanța) și a acum comercializează produsele în rețelele Carrefour și Auchan.
„Mi s-a părut o provocare, dar și o idee foarte bună, pentru că avem Marea Neagră lângă noi și nu aveam produse din Marea Neagră în supermarketuri, în condițiile în care clienții caută peștele de captură, mai ales calcanul din Marea Neagră, considerat cel mai gustos din lume“, a povestit pentru ZF Călin Popescu, fondatorul Viva Prod Solutions.
El are o experiență de peste 10 ani în ceea ce privește vânzarea de produse proaspete, pe care le comercializează în Auchan, Carrefour, Profi și Mega Image, iar din toamna aceasta a început să livreze și pește proaspăt către rețeaua Carrefour și recent către rețeaua Auchan. Produsele sunt vândute sub brandul Viva Fish.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026