Cameră: Întâlnire a președinților de comisii cu Zgonea privind numărul de angajați pe comisii
Deputatul PDL Mircea Toader a declarat, după o întâlnire a președinților de comisii cu Valeriu Zgonea, că s-a discutat despre numărul de angajați ai Camerei pentru fiecare comisie, arătând că cei care nu vor mai avea loc la comisii vor fi redistribuiți și că există posibilitatea retrogradării.
“A fost o discuție (între președintele Camerei Deputaților și președinții de comisii – n.r) ca, în funcție de numărul de lucrări, amendamente, gradul de încărcare a fiecărei comisii, să existe un anumit număr de angajați pentru fiecare comisie, urmând ca fiecare președinte de comisie să își facă o analiză, să vadă cum se încadrează în numărul stabilit, apoi care este criteriul pentru a menține cei mai valoroși oameni la nivelul comisiei. La comisia mea s-a redus mult personalul. Aveam 11 oameni înainte și am rămas cu cinci”, a precizat Mircea Toader, care este președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, petiții.
El a explicat că activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor “este cu totul specială în raport cu activitatea parlamentară” deoarece “nu produce legi, nu inițiază, nu amendează”, ci “pur și simplu face anchete”.
Întrebat dacă se va reduce numărul de personal în Camera Deputaților, Toader a spus că discuția a fost numai la nivelul comisii, dar că va trebui să fie luată o decizie de reorganizare a Camerei.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026