Câmpeanu: Legea cadru de salarizare, Codul muncii și Legea adopției trebuie modificate
Legea cadru de salarizare, Codul muncii, Legea privind protecția persoanelor cu handicap și Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției sunt doar câteva dintre actele normative care ar trebui să fie modificate, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Demnitarul a spus, în cadrul audierii din comisiile de specialitate ale Parlamentului, că Legea cadru de salarizare nu este aplicabilă și trebuie să fie modificată, deoarece multe activități nu au fost prinse în actuala formă a actului normativ, iar nivelul de salarizare nu a fost corelat cu studiile.
Ministrul Muncii a mai spus că are în vedere, în viitorul mandat, și modificarea Codului muncii, a Legii pentru protecția persoanelor cu handicap, dar și a Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, pentru introducerea unor criterii de selectare a beneficiarilor, dar și pentru introducerea unui ajutor la plata energiei electrice pentru consumatorii vulnerabili.
“Cred că trebuie să lucrăm și la modificarea Legii adopției”, a mai spus Câmpeanu.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026