Carmen Radu așteaptă aprobarea BNR pentru postul de vicepreședinte al Eximbank
Carmen Radu (foto), fosta ocupantă a funcției de președinte al băncii de stat Eximbank în perioada 2005 - 2009, a fost desemnată de Ministerul Finanțelor condus de liberalul Daniel Chițoiu pentru al doilea post de vicepreședinte, urmând să-și exercite oficial funcția după obținerea aprobării de la BNR.
Carmen Radu (foto), fosta ocupantă a funcției de președinte al băncii de stat Eximbank în perioada 2005 – 2009, a fost desemnată de Ministerul Finanțelor condus de liberalul Daniel Chițoiu pentru al doilea post de vicepreședinte, urmând să-și exercite oficial funcția după obținerea aprobării de la BNR.
Radu, 52 de ani, nu are formație de bancher, ci și-a construit cariera după 1990 în cadrul Ministerului Finanțelor, unde a fost pe rând inspector, director adjuct și director general adjuct în cadrul diferitelor structuri ale instituției. Surse de pe piață afirmă că Radu a fost propulsată în 2005 în funcția de președinte al Eximbank de către Radu Rușanu, unul dintre cei mai influenți lideri liberali.
Din toamna anului trecut banca de stat trecută sub controlul Ministerului Finanțelor este condusă de Traian Halalai, fost vicepreședinte al Băncii Românești, secondat de vicepreședintele Paul Ichim, aflat la al doilea mandat. Carmen Radu este a doua nominalizare politică pentru un post de vicepreședinte după ce BNR a respins candidatura lui Mihai Mandreș, un fost dealer.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026