Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Castravetele, principala legumă exportată de România în 2025: circa 50.000 de tone au ajuns peste granițe, în valoare de 35 mil. euro. Polonia și Germania, cele mai mari piețe. Fermier: „Castravetele este singura legumă la care stăm foarte bine la exportu

România a avut anul trecut un nou an foarte bun pentru producția de cas­traveți, iar o parte a mers și la export. În primele 11 luni din 2025, producă­torii români au trimis peste granițe 47.210 tone, în valoare de 35 de mili­oane de euro. În tot anul 2024, expor­tu­rile au fost de 39.800 de tone și 27,5 milioane de euro, astfel că anul trecut am atins un nivel record, arată datele Eurostat.

Mirela Turlan · 19 februarie 2026 · 2 min de citit

România a avut anul trecut un nou an foarte bun pentru producția de cas­traveți, iar o parte a mers și la export. În primele 11 luni din 2025, producă­torii români au trimis peste granițe 47.210 tone, în valoare de 35 de mili­oane de euro. În tot anul 2024, expor­tu­rile au fost de 39.800 de tone și 27,5 milioane de euro, astfel că anul trecut am atins un nivel record, arată datele Eurostat.

„Castravetele este singura legumă la care stăm foarte bine la exporturi“, spune Mihai Chesnoiu, fondatorul Sere Chesnoiu, o afacere din județul Olt cu peste 30 de ani de experiență în pro­duc­ția de legume, care cultivă pe circa 5 hectare în câmp și 6.000 mp în sere.

Polonia și Germania sunt princi­palele piețe de desfacere pentru Ro­mâ­nia. „La castravete, cel puțin pri­mă­vara trecută, din ce am produs noi la Matca – iar Matca este cel mai mare producător de castravete corni­șon – 80% a plecat la export. Se duce foarte mult castravete spre procesare în Po­lonia“, afirmă Marius Petrache, CEO al Marcoser, care distribuie semințe de legume, dar și produce în Matca.

Citește și