Cât de aproape e sfârșitul supremației dolarului? China proclamă nașterea unei noi ordini monetare globale, în vreme ce SUA simte presiunea tot mai agresivă a yuanului și euro în lupta pentru controlul economiei mondiale
Guvernatorul Băncii Centrale a Chinei, Pan Gongsheng, a lansat un mesaj cu ecouri geopolitice puternice în cadrul celui mai important forum financiar al țării, afirmând că lumea se îndreaptă spre o nouă ordine monetară globală, în care dominația istorică a…
Guvernatorul Băncii Centrale a Chinei, Pan Gongsheng, a lansat un mesaj cu ecouri geopolitice puternice în cadrul celui mai important forum financiar al țării, afirmând că lumea se îndreaptă spre o nouă ordine monetară globală, în care dominația istorică a dolarului american va fi contestată de alte monede suverane – în special de yuanul chinezesc (renminbi), informează Financial Times.
Pan a subliniat că, deși dolarul și-a consolidat supremația la nivel mondial imediat după Al Doilea Război Mondial și a rămas până azi valuta de referință, această hegemonie este din ce în ce mai fragilă. El a atras atenția asupra riscului unei „dependențe excesive” de o singură monedă internațională.
„În viitor, sistemul monetar global ar putea evolua către un model multipolar, în care mai multe monede suverane să coexiste, să concureze între ele și să se echilibreze reciproc”, a declarat Pan, indicând un rol tot mai important al yuanului pe scena financiară mondială.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026