Versiunea completă
Profesii

Cât câștigă un angajat dintr-o fabrică de utilaje și echipamente: 3.700 de lei, în creștere cu 125% față de acum 10 ani. Un operator de asamblare în o fabrică de utilaje și echipamente câștigă un salariu lunar net între 1.700 de lei și 2.600 de lei

Un angajat dintr-o fabrică de mașini, utilaje și echipamente din România câștiga un salariu mediu net de peste 3.700 de lei în noiembrie 2020, conform ultimelor date disponibile la Institutul Național de Statistică (INS).

Mirela Turlan · 18 ianuarie 2021 · 2 min de citit

♦ În noiembrie 2020, circa 50.100 de angajați lucrau în fabricile de mașini, echipamente și utilaje din România.

Un angajat dintr-o fabrică de mașini, utilaje și echipamente din România câștiga un salariu mediu net de peste 3.700 de lei în noiembrie 2020, conform ultimelor date disponibile la Institutul Național de Statistică (INS).

Față de aceeași lună a anului precedent, salariile angajaților din această diviziune a economiei au crescut cu puțin peste 6%, însă în ultimul deceniu creșterea înregistrată a fost de circa 125%, de la 1.667 de lei în noiembrie 2011 la 3.747 de lei în noiembrie 2020.  

Salariile din fabricile de utilaje și echipamente au crescut cel mai mult între 2018 și 2019, cu peste 400 de lei, o creștere de mai bine de 13% de la an la an.

Numărul de salariați din fabricile de utilaje și echipamente a rămas relativ constant în ultimul deceniu. Astfel, în noiembrie 2020, circa 50.100 de angajați lucrau în fabricile de mașini, echipamente și utilaje din România, cu 300 mai mulți decât în noiembrie 2011, conform statisticilor de la INS.

Această diviziune cuprinde fabricarea de mașini și echipamente care acționează în mod independent asupra materialelor, inclusiv componentele lor mecanice care produc și aplică forță și părțile lor componente. Această categorie include dispozitive fixe și mobile sau portabile, indiferent dacă sunt destinate utilizării industriale, în construcții, în agricultură sau sunt de uz casnic. Fabricarea echipamentelor speciale pentru transportul de pasageri sau de mărfuri, în unități de producție precum și fabricarea altor mașini cu destinație specifică, cum ar fi echipamentele din parcurile de distracții aparțin și ele acestei diviziuni.

Astfel un operator de asamblare în o fabrică de utilaje și echipamente câștigă un salariu lunar net între 1.700 de lei și 2.600 de lei, un tehnician operator de roboți industriali câștigă între 2.500 și 2.600 de lei net, iar un inginer în producție poate ajunge la un salariu lunar net între 4.900 de lei și 5.900 de lei, conform datelor de pe platforma undelucram.ro.

Printre cei mai mari producători de mașini, utilaje și echipamente din România sunt companii precum: Bosch Rextroth, Schaeffler Romania, Makita, Cameron România, Stabilus România, Frigoglass Romania, Haulotte Argeș și Timken România, conform datelor de la Ministerul Finanțelor.

 

Citește și