Cât costă compania înlocuirea unui angajat care pleacă?
Răspunsul scurt este un an de productivitate, spun specialiștii. Conform unei statistici a Hay Group, costul pe care o companie îl are cu înlocuirea unui angajat care pleacă este de 12 - 18 salarii ale respectivului job, indiferent dacă este vorba de CEO sau de femeia de serviciu. Practic, compania pierde un an sau mai bine, în termeni ca productivitate. Nu este vorba numai de costurile efective…
Răspunsul scurt este un an de productivitate, spun specialiștii. Conform unei statistici a Hay Group, costul pe care o companie îl are cu înlocuirea unui angajat care pleacă este de 12 – 18 salarii ale respectivului job, indiferent dacă este vorba de CEO sau de femeia de serviciu. Practic, compania pierde un an sau mai bine, în termeni ca productivitate. Nu este vorba numai de costurile efective ale angajării, ci și de perioada până la angajarea unui om nou, dar și timpul de adaptare a noului angajat.
Datele oficiale sunt destul de vagi, indicând undeva între 3 și 5 milioane de oameni care au plecat să lucreze în alte țări; practic vorbind, este vorba de o forță de muncă egală cu cea care lucrează acum în țară. Iar una din problemele majore legate de emigrație este pierderea de competență pe care a înregistrat-o România. “Transferăm o parte din venitul național în străinătate prin această mișcare, prin cedarea meseriașilor și care au fost pregătiți aici. Este un fenomen care nu poate fi stopat“, spune profesorul universitar Mircea Coșea. Iar problemele nu se opresc numai la competențe; Alexandru Rizea, directorul general al producătorului de mobilier Lemet, resimte fluctuația de personal, care a fost în compania pe care o conduce, până în 2014, de 6%. “În 2015 a crescut foarte mult. Toți angajații care au părăsit firma au plecat în Anglia și Germania. Asta e tendința. Munca se vinde și se cumpără, sistemul de valori sociale face ca percepția despre muncă să difere de la generație la generație, de la persoană la persoană. Ce e de făcut? Marketing intern în fecare organizație, dar și la nivel național“, spune Rizea.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026