Versiunea completă
Banci-Asigurari

Cât mai este datoria externă pe termen scurt, care a trimis România în corzi în 2008? Cât de îndatorate sunt companiile, băncile și sectorul public? Datoria externă pe termen scurt s-a apropiat în luna mai de 51 mld. euro, reprezentând peste 90% din reze

Datoria externă pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la finalul anului 2008, a urcat la sfârșitul lunii mai 2025 la aproape 51 mld. euro, fiind în creștere cu 13% față de nivelul din aceeași perioadă de anul trecut.

Vali Pencu · 24 iulie 2025 · 2 min de citit

♦ Calculată la valoarea reziduală, datoria externă pe termen scurt are un grad de acoperire cu rezervele valutare de 88,6%, în scădere comparativ cu 99,1% la 31 decembrie 2024, potrivit BNR ♦ Cea mai mare parte a datoriei externe pe termen scurt este la companii (15,6 mld. euro), urmate de bănci (4,5 mld. euro) ♦ În cazul administrației publice, care are cea mai mare datorie externă comparativ cu alte sectoare (53% din total datoria externă totală), majoritatea datoriei externe este pe termen lung (110 mld. euro) ♦ Raportul dintre datoria externă pe termen scurt și rezerva de valută ajunsese la un vârf de aproximativ 90% în noiembrie 2008, când analiștii străini avertizau că BNR ar risca să își epuizeze întreaga rezervă dacă ar încerca să acopere ieșirile de valută, în eventualitatea unei sistări a finanțării străine.

Datoria externă pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la finalul anului 2008, a urcat la sfârșitul lunii mai 2025 la aproape 51 mld. euro, fiind în creștere  cu 13% față de nivelul din aceeași perioadă de anul trecut.

Datoria externă pe termen scurt reprezintă împrumuturile luate din străinătate de stat, bănci și companiile private care trebuie returnate în următoarele 12 luni.

Citește și