Versiunea completă
IMM

Cât de digitalizate sunt micile companii din România? Doar 53% dintre IMM-uri au un nivel de digitalizare de bază, sub media UE

Pandemia a accelerat procesul de digitalizare al companiilor locale, fiind constrânse de contextul crizei sanitare. Cu toate acestea, microîntreprinderile, companiile mici și mijlocii din România sunt mult mai puțin digitalizate față de restul Europei.

Mirela Turlan · 30 iulie 2023 · 2 min de citit

♦ Micile companii se uită la investiții în tehnologii și instrumente atunci când vine vorba de digitalizare, pe când companiile mijocii sunt mult mai atente la dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților. ♦ Circa 70% dintre IMM-uri folosesc tehnologii digitale pentru optimizarea proceselor și fluxurilor de lucru, iar jumătate din ele au implementat soluții de managementul datelor.

Pandemia a accelerat procesul de digitalizare al companiilor locale, fiind constrânse de contextul crizei sanitare. Cu toate acestea, microîntreprinderile, companiile mici și mijlocii din România sunt mult mai puțin digitalizate față de restul Europei. Astfel, Raportul de țară pentru România al Comisiei Europene arată că doar 53% din IMM-urile locale au un nivel de digitalizare de bază, procentul scade când vine vorba de cunoștințe tehnice avansate.

„România are un scor foarte slab la digitalizarea afacerilor. Ponderea IMM-urilor cu cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală, precum și adoptarea de tehnologii avansate precum serviciile de cloud computing, inteligența artificială și big data rămân considerabil sub media UE. Doar 53% dintre IMM-uri au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală, comparativ cu media UE  de 69%, în timp ce diferența față de media UE este și mai mare pentru indicatorii care arată adoptarea tehnologiilor digitale avansate”, se arată în Raportul de țară pentru România 2023 al Comisiei Europene.

Citește și