Versiunea completă
Banci-Asigurari

Cât de mult se îndatorează companiile de la bănci și cât reprezintă creditele de tip mamă-fiică? BNR: Creditele de tip mamă-fiică reprezintă 43,5% din datoria firmelor, iar circa 38% din îndatorarea companiilor sunt credite de la bănci

Finanțările de tip mamă-fiică au cea mai mare pondere în datoria companiilor, de 43,5%, nivelul ajungând la circa 240 mld. lei finalul primului trimestru (T1) din acest an, după cum reiese din statisticile BNR. Privind retrospectiv vedem că nivelul la finanțărilor de tip mamă-fiică s-a dublat în ultimul deceniu, iar față de 2008 este de șase ori mai mare.

Vali Pencu · 31 iulie 2025 · 1 min de citit

♦ Îndatorarea totală a companiilor a crescut cu 7% în ultimul an, ajungând la 550,7 mld. lei, respectiv 30,8% din PIB ♦ În timp ce finanțările de tip mamă-fiică au ajuns la 240 mld. lei la finalul primului trimestru, creditele luate de firme de la bănci sunt de aproximativ 210 mld. lei, iar datoria externă de la instituții financiare a ajuns la 42 mld. lei, conform datelor BNR ♦ Datoria externă a companiilor poate fi în perspectivă o sursă potențială de credite ce pot fi acordate de băncile locale.

Finanțările de tip mamă-fiică au cea mai mare pondere în datoria companiilor, de 43,5%, nivelul ajungând la circa 240 mld. lei la finalul primului trimestru (T1) din acest an, după cum reiese din statisticile BNR. Privind retrospectiv vedem că nivelul finanțărilor de tip mamă-fiică s-a dublat în ultimul deceniu, iar față de 2008 este de șase ori mai mare.

Datoria externă a companiilor poate fi în perspectivă o sursă potențială de credite ce pot fi acordate de băncile locale.

Citește și