Cătălin Leonte, director general, FNGCIMM: La începutul trimestrului trei vor fi operaționale fonduri de aproximativ 270 mil.euro, pe care le vom gestiona pe mai multe zone, pe dezvoltare și inovație, dar și pe zona de economie socială, la ADR Centru și A
Începând de anul trecut, Fondul a început să facă o dezvoltare de produse în nume și cont propriu, adică, să stea în piață prin produse de garantare prin care ajută mediul de afaceri, alături de partenerii bancari, a declarat Cătălin…
Începând de anul trecut, Fondul a început să facă o dezvoltare de produse în nume și cont propriu, adică, să stea în piață prin produse de garantare prin care ajută mediul de afaceri, alături de partenerii bancari, a declarat Cătălin Leonte, director general, FNGCIMM în cadrul conferinței ZF BANKERS SUMMIT 2026, ZIUA II.
”Mai mult decât atât, din discuția pe care am avut-o în urmă cu câteva săptămâni la Congresul European al Instituțiilor de Garantare, nu se mai dorește să se recurgă la granturi la nivel european, ajungându-se la concluzia că aceste granturi au creat o apetență pentru credite ieftine, care au distorsionat cumva piața și care au fost totodată creatoare de inflație. Și atunci se lasă cumva ca aceste programe să fie la nivel guvernamental, al fiecărei țări unde există o nevoie acută de dezvoltare pe un anumit segment de piață”.
Fondul poate să ofere garanții de până la 80% din valoarea creditului pentru firmele care au până la 12,5 milioane de lei expunere, până la 250 de angajați și cifră de afaceri de maxim 50 de milioane de euro anual.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026