CBRE: Mallurile din România sunt pline, birourile din centrul Bucureștiului la fel, iar noi mai avem nevoie de încă un milion de metri pătrați de retail pentru a acoperi cererea
♦ Spațiile comerciale din România sunt ocupate aproape integral, piața de birouri din București a înregistrat în 2025 primul an din istorie fără nicio livrare nouă, iar țara mai are nevoie de cel puțin un milion de metri pătrați de…
♦ Spațiile comerciale din România sunt ocupate aproape integral, piața de birouri din București a înregistrat în 2025 primul an din istorie fără nicio livrare nouă, iar țara mai are nevoie de cel puțin un milion de metri pătrați de retail modern pentru a acoperi cererea din orașele mici și medii, potrivit raportului „2026 Romanian Real Estate Market Outlook” lansat de consultantul imobiliar CBRE.
Piața imobiliară din România intră în 2026 cu o cerere puternică din partea chiriașilor și a ocupanților pe toate segmentele – industrial, retail și birouri –, dar cu volume de investiții încă sub potențial. „Piața imobiliară din România intră în 2026 cu încredere și cerere foarte bună din partea chiriașilor și a ocupanților. Apetitul există, valorile tranzacționate sunt mai mici”, a spus Laura Dumea-Bencze, Head of Research & Director Investment Properties, CBRE România.
Pe segmentul de retail, România are un stoc de spații comerciale moderne de aproape 4,77 milioane de metri pătrați, dar rămâne la jumătate față de Polonia ca densitate pe cap de locuitor – 260 de metri pătrați la mia de locuitori comparativ cu 459 în Polonia. CBRE a intermediat în 2025 un număr record de 850 de tranzacții de retail, din care 320 cu durate de închiriere de minimum cinci ani. „Numărul record de tranzacții arată interesul retailerilor pentru piața de centre comerciale, fie că sunt malluri sau parcuri de retail. Decizia retailerilor de a continua investițiile reprezintă un semnal clar de maturitate și de încredere în potențialul pe termen lung al României”, a declarat Carmen Ravon, Head of Retail CEE & România, CBRE.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026