CC: Legea privind pensiile aleșilor locali este neconstituțională
Curtea Constituțională a decis ieri că legea prin care sunt introduse pensii pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene este neconstituțională, admițând astfel sesizarea înaintată de guvern.
Curtea Constituțională a decis ieri că legea prin care sunt introduse pensii pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene este neconstituțională, admițând astfel sesizarea înaintată de guvern. Legea pensiilor pentru aleșii locali va intra din nou în dezbaterea Parlamentului, pentru a pune de acord decizia magistraților de la CC cu actul normativ.
Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituțională a României în legătură cu obiecțiuni privind legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene.
Potrivit Legii privind statutul aleșilor locali, adoptată de Senat, ca for decizional, în ultima ședință de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, președinții de consilii județe și vicepreședinții acestora care îndeplinesc condițiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o “indemnizație pentru limită de vârstă” (pensie specială), în același regim cu senatorii și deputații.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026