Ce a adus bun și ce a adus rău politica ultrarelaxată a Fed
Efectele dobânzilor ultramici prin care Rezerva Federală americană a încercat să scoată economia SUA din criză au depășit spațiul nord-american, unde au impulsionat mai ales bursele, au adus revoluția gazelor și petrolului de șist, au ajutat companiile mici și mijlocii să investească și să facă angajări și pe deținători de ipoteci să-și refinanțeze cu ușurință creditele.

De pierdut au avut pensionarii care și-au plasat economiile în obligațiuni și depozite și societatea în general pentru că relaxarea cantitativă a Fed a acentuat inegalitatea la nivelul distribuirii veniturilor.
În lumea emergentă, dobânzile aduse aproape de zero în SUA au destabilizat prin intrări masive de capital și ulterior, după ce SUA și-au arătat intenția de a înăspri politica monetară, prin retragerea capitalului, anumite piețe.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026