Ce a însemnat experiența Erasmus pentru un tânăr student la ASE? „M-a ajutat să înțeleg ce îmi place cu adevărat la România: oamenii, mâncarea, umorul, dar și asemănările pe care le avem cu alte culturi”
Tu când ai ieșit ultima dată din zona ta de confort și cum? Darius, student la ASE, la Finanțe și Bănci, a ales să facă acest pas deloc ușor prin programul Erasmus. A plecat să studieze în Polonia, la Universitatea…
Tu când ai ieșit ultima dată din zona ta de confort și cum? Darius, student la ASE, la Finanțe și Bănci, a ales să facă acest pas deloc ușor prin programul Erasmus. A plecat să studieze în Polonia, la Universitatea Economică din Wroclaw, timp de un semestru.
Experiența Erasmus l-a ajutat, în primul rând, să se cunoască mai bine pe sine, i-a dat încredere și i-a demonstrat că se poate adapta oriunde.
„Chiar dacă sunt diferențe între studenții din alte părți ale lumii, avem mai multe în comun decât credeam. E important e să ieși din zona de confort, în special la această vârstă de 19-23 de ani. Această experiență m-a ajutat să înțeleg ce îmi place cu adevărat la România: oamenii, mâncarea, umorul, dar și asemănările pe care le avem cu alte culturi. Mi-a dat încrederea că și România poate să depășească unele imperfecțiuni pe care le are și să creștem cu toții. Cred că avem multe de învățat de la cei din jur și că putem, pas cu pas, să formăm o țară ca afară”, spune tânărul.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026