Ce are Clujul și n-are Timișoara. Și invers
Cu excepția Bucureștiului, singurele orașe din România care mai au, potrivit recensământului din 2011, peste 300.000 de locuitori sunt Clujul și Timișoara, în condițiile în care Iașiul, Constanța și Craiova au pierdut fiecare cel puțin 50.000 de oameni în ultimul deceniu și au coborât sub acest nivel. Cele două orașe - „capitala“ Ardealului și, respectiv, Banatului - au intrat și în atenția dezvo…
Clujul și Timișoara au depășit în ultimii ani borna celor 100.000 de metri pătrați de birouri moderne construite, atingând astfel stocul existent în București în perioada 2000 – 2001, iar piața de profil din aceste orașe continuă să se dezvolte, în condițiile în care companii multinaționale, dar și antreprenori locali își extind activitatea în cele două orașe.
Omul de afaceri Ovidiu Șandor, care a realizat cel mai mare parc de afaceri din Timișoara – City Business Center, format din patru clădiri cu o suprafață închiriabilă de 35.000 de metri pătrați – a început în luna februarie a acestui an lucrările la o clădire de 19.000 de metri pătrați în Cluj, alături de sud-africanii de la NEPI cărora le-a vândut proiectul din Timișoara.
Proiectul din Cluj, realizat pe terenul fostei fabrici de confecții Tricotaje Someșul, este denumit The Office și are programată finalizarea primei etape în luna aprilie a anului viitor. Ce asemănări și diferențe a semnalat antreprenorul între cele două orașe în care dezvoltă birouri?
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026