Ce puteți citi în noua ediție a Business MAGAZIN
♦ În cele aproape trei decenii de activitate pe piața locală, companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, parte din sistemul Coca-Cola, s-au implicat activ nu doar în dezvoltarea businessului cu milioane de consumatori, ci și în sprijinirea comunităților locale, prin investițiile anuale de peste 1 milion de euro realizate în plan local pe zona de CSR.
♦ În cele aproape trei decenii de activitate pe piața locală, companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, parte din sistemul Coca-Cola, s-au implicat activ nu doar în dezvoltarea businessului cu milioane de consumatori, ci și în sprijinirea comunităților locale, prin investițiile anuale de peste 1 milion de euro realizate în plan local pe zona de CSR. Anul acesta a reprezentat un nou început, prin care reprezentanții celor două entități au hotărât să își unească eforturile pentru a continua, sub aceeași platformă, alături de angajați și de ONG-urile partenere, proiectele de mediu și implicare în viitorul societății românești. Cum se traduce solidaritatea în cifre?
♦ Expații români – câteva mii sau poate chiar zeci de mii împrăștiați în diverse colțuri de lume – iau pulsul economiei mondiale în mediile de business internaționale și descoperă culturi și țări noi în carierele lor. Sunt oameni care au făcut înconjurul globului, care au „mâncat business pe pâine“ și tocmai de aceea am vrut să vedem care sunt perspectivele economiei locale prin ochii lor. Astfel, cu ajutorul a opt expați am reușit să creionăm un eseu, o caracterizare a României de azi și, poate, de mâine.
♦ Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group, prezent pe piața locală din România cu trei companii de asigurări, Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață, vede în continuare un potențial uriaș de dezvoltare pe piața din România, dar și în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE) după cum a explicat Elisabeth Stadler, CEO al VIG.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026