Ce „rasdace“ s-ar califica pentru transferul la bursă
Cincisprezece companii din topul celor mai mari 20 de firme listate pe secțiunea RASDAQ, cu o valoare de piață cumulată de circa 2,3 miliarde de lei, s-ar putea califica pentru transferul pe piața reglementată a bursei de la București, cu condiția aplicării unor excepții de la criteriul privind procentul acțiunilor distribuite public (free-float).

Pe 30 septembrie, Parlamentul a aprobat legea de clarificare a statutului pieței RASDAQ prin care cele 928 de companii listate pe această piață va trebui să aleagă dacă se transferă la cota bursei sau pe un sistem alternativ de tranzacționare. Piața RASDAQ își va înceta activitatea. Legea nu a intrat încă vigoare, fiind la promulgare la președintele României.
Companiile așteaptă promulgarea legii pentru a lua o decizie
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026