Versiunea completă
Prima pagina

Ce salariu câștigă un muncitor în construcții în România

Ultimii zece ani au adus, pentru angajații din domeniul construcțiilor, o creștere de doar 47% a salariului mediu, în condițiile în care, per total în economie, avansul pentru aceeași perioadă a fost de 82%.

Ștefan Stan · 24 noiembrie 2018 · 1 min de citit

Ultimii zece ani au adus, pentru angajații din domeniul construcțiilor, o creștere de doar 47% a salariului mediu, în condițiile în care, per total în economie, avansul pentru aceeași perioadă a fost de 82%.

Mai mult, construcțiile se numără printre sectoarele cu cele mai modeste creșteri de salarii în perioada 2008-2017, domenii precum comunicațiile, sănătatea sau comerțul înregistrând dublări ale salariului mediu în ulti­mii zece ani, potrivit unei analize realizate pe baza datelor transmise de Institutul Național de Statistică, la solicitarea ZF.

Astfel, un angajat din construcții care câștiga un sa­lariu mediu de 1.162 de lei – printre cele mai mici la acea vreme – a ajuns 1.708 lei în 2017, înscriindu-se în conti­nua­re în liga celor mai mici remunerații.

Citește și