Ce se întâmplă cu programul Construct Plus, cu buget anual de 150 mil. euro, când vor fi semnate contractele?
Doar primele cinci companii din lista celor 90 care au depus proiecte pentru Construct Plus ar putea semna contracte pentru ajutorul de stat din acest program, dat fiind că proiectele lor adună suma alocată acestui program pe ajutorul de stat, respectiv 150 mil. euro.
Doar primele cinci companii din lista celor 90 care au depus proiecte pentru Construct Plus ar putea semna contracte pentru ajutorul de stat din acest program, dat fiind că proiectele lor adună suma alocată acestui program pe ajutorul de stat, respectiv 150 mil. euro.
Unii jucători din top cinci au transmis chiar că au primit notificare anul trecut de la Ministerul Economiei, că au intrat în program, dar nu au semnat nimic până acum. Nu există însă o listă făcută publică de minister cu câștigătorii desemnați și nici cu calendarul programului, al cărui prim apel s-a încheiat în mai 2024. În primul apel, firmele din domeniul construcțiilor au depus proiecte ce solicitau 1,2 miliarde de euro ajutor de stat în programul Construct Plus, dar bugetul alocat este de opt ori mai mic.
„Există multă incertitudine în jurul implementării programului și întârzierile din partea finanțatorului influențează puternic încadrarea în timp a proiectelor, fiind vorba despre fabrici și platforme industriale foarte mari care urmează a fi construite“, a spus pentru ZF Daniel Șologon, CEO al producătorului de construcții Cemacon, care a mai precizat că firma a primit anul trecut notificare de la Ministerul Economiei că este pe lista câștigătorilor, alături de primele patru companii.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026