Ce soluții propun bancherii pentru clienții ce nu pot plăti ratele: negocierea ratei, rescadențare, reeșalonare, chiar suspendarea ratelor
Soluțiile propuse de bancheri pentru clienții care anticipează că vor avea problemele la plata ratelor este de a începe un dialog cu banca, iar ulterior se poate negocia rata, se poate veni cu o rescadențare sau reeșalonare, eventual și suspendarea…
Soluțiile propuse de bancheri pentru clienții care anticipează că vor avea problemele la plata ratelor este de a începe un dialog cu banca, iar ulterior se poate negocia rata, se poate veni cu o rescadențare sau reeșalonare, eventual și suspendarea ratelor, au spus reprezentanți ai băncilor în cadrul unor interviuri pentru Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB).
“În secunda în care consumatorul nu mai poate, din diverse motive, să continue rambursarea creditului în condițiile asumate la semnarea contractului, ideal ar fi să vină către bancă și să spună: am această problemă! Noi vom găsim soluții: negocierea ratei, rescadențare, reeșalonare, suspendarea ratelor. Cea mai bună prevenție este să te gândești dacă pasul pe care îl faci astăzi este sustenabil, pe ce perioadă este sustenabil și care sunt factorii pe care nu-i poți controla. De exemplu, inflația. Sau că după doi ani de pandemie ne aflăm la granița unui conflict armat! Nu avem cum să controlăm aceste lucruri, dar ne afectează și trebuie să avem un răspuns la ele”, a explicat Roxana Maria Hidan, vicepreședinte al OTP Bank.
Din perspectiva soluțiilor, Dana Dima, vicepreședinte al BCR, este de părere că timpul este foarte importat, iar dacă aceste cazuri, în care clienții nu mai pot plăti ratele, ajung în instană, timpii de soluționare sunt foarte lungi.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026