Ce spun analiștii
În prezent, ne aflăm într-un moment de cotitură important și nu avem cum să cunoaștem care va fi deznodământul. În general, în situații de criză investiția în acțiuni devine mai mult o loterie, pentru că nu se mai aplică regulile fundamentale uzuale. Dacă ne uităm în anul 2008, toate acțiunile au avut deprecieri, indiferent de domeniul de activitate și performanțele financiare avute.

Atunci când piețele bursiere scad, pentru cei mai mulți este un moment de retragere de pe piața spot. Pentru cei care au nervii mai tari, această situație poate fi o oportunitate de achiziție de acțiuni ieftine dacă mizează pe o poveste cu final fericit, dar și în acest caz sunt recomandate investiții mici în acțiuni lichide și solide financiar.
De asemenea, pe trend descendent investitorii pot intra la tranzacționare prin intermediul produselor structurate, având în vedere că alte instrumente financiare precum derivate și short-selling nu prea se pot folosi la noi în prezent.
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internațional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026