„Cea mai ieftină energie e cea pe care nu o consumi“
Vânzările de pe piața locală de vată bazaltică merg mână în mână cu apetitul românilor pentru eficientizarea energetică. Având în vedere însă că noile locuințe vor fi obligate să respecte anumite standarde în ceea ce privește izolarea termică, piața de vată ar putea găsi resorturi de creștere în următoarea perioadă.
Piața locală de vată minerală bazaltică a înregistrat în primul trimestru o stagnare, existând totuși și premisele unui ușor avans, estimează Florin Popescu, business unit director al firmei Rockwool Balkan.
„Dacă ne referim la segmentul vatei bazaltice, evoluția în primul trimestru al acestui an a fost similară cu cea din perioada similară a anului trecut, eventual cu o ușoară tendință de creștere.“
Pentru întreg anul, reprezentantul Rockwool spune că predictabilitatea este redusă, întrucât nu există o vizibilitate „foarte bună“ a evoluției investițiilor dincolo de orizontul de șase luni.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026