CEC Bank pentru afaceri românești. Andra Munteanu, Narada, organizație care activează în domeniul educației: Ce face IA-ul este să-i ceară unui copil sau unui tânăr adult mai multă gândire critică, dar în același timp erodează gândirea critică. Părinții t
Fondată în 2020, organizația Narada activează în domeniul educației, unde a reușit să strângă peste 5 milioane de euro care mai departe au fost investiți în 500 de școli din România. Acum însă, obiectivele organizației trec de la intervenții asupra nevoilor de bază la cele care țin de pregătirea copiilor și tinerilor în lumea schimbată de IA, spune Andra Munteanu, cofondator și președintele Nar…
Fondată în 2020, organizația Narada activează în domeniul educației, unde a reușit să strângă peste 5 milioane de euro care mai departe au fost investiți în 500 de școli din România. Acum însă, obiectivele organizației trec de la intervenții asupra nevoilor de bază la cele care țin de pregătirea copiilor și tinerilor în lumea schimbată de IA, spune Andra Munteanu, cofondator și președintele Narada, într-o discuție de la CEC Bank pentru afaceri românești.
„Din 2020 până în la finalul anului 2024, am satisfăcut nevoi de bază, am strâns și am investit în școlile din România undeva la 5 milioane de euro. Am făcut asta în peste 500 de școli din România, ceea ce înseamnă că peste 260.000 de copii au fost beneficiari direcți. Am reparat acoperișuri, creat toalete în școli, am acoperit acest acest gen de nevoi de bază pentru copii. La finalul lui 2024, ne-am întrebat dacă toate acestea mai sunt nevoile nu neapărat urgente, dar mai degrabă importante în școlile din România. Răspunsul a fost că ar trebui să pregătim copiii pentru meseriile viitorului și pentru o societate care va fi complet diferită și complet disruptivă față de societatea pentru care pregătește școala de astăzi“, spune Andra Munteanu, în cel mai nou episod al CEC Bank pentru afaceri românești. Munca de a ridica bani pentru astfel de proiecte este mult mai dificilă față de a atrage investiții în antreprenoriatul de business, spune Andra Munteanu, dar este o misiune necesară.
„Apariția IA-ului cere de la un copil și de la un tânăr adult mai multă gândire critică decât cerea înainte, dar în același timp erodează gândirea critică foarte mult. Deci este un paradox. Astfel, noi am încercat să identificăm care sunt acele abilități de bază, cum sunt gândirea critică, să știi să te reglezi emoțional în fața unui examen, să știi să-ți setezi obiective pe termen lung, să le poți urma, deci să fii rezilient. Noi antrenăm copiii pentru aceste metacompetențe.“
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026