Cel mai agresiv avocat din lume
Sir Nigel Knowles este un fel de star rock în lumea avocaturii, după ce a transformat un birou regional în cea mai mare companie de avocatură din lume.
Sir Nigel Knowles este un fel de star rock în lumea avocaturii, după ce a transformat un birou regional în cea mai mare companie de avocatură din lume.
“Este o clădire dezvoltată de un client de-al nostru și ne-am mutat aici de mai bine de trei ani”, îi povestește Marian Dinu lui Sir Nigel Knowles, curios să afle mai multe despre clădirea cu aspect istoric în care se află sediul DLA Piper Dinu. Metropolis Center, dezvoltată de austriecii de la Soravia în zona Dorobanți, a fost construită pe structura tipografiei Casa Românească, deschisă în București în 1919 și construită din cărămidă roșie, care există încă pe fațada clădirii, ducând cu gândul la arhitectura britanică.
Marian Dinu și Sir Nigel Knowles dau primul interviu împreună la aniversarea a cinci ani de prezență a DLA Piper în România. Marian Dinu, fondatorul DLA Piper Dinu, a lucrat mai mult de șase ani în cadrul biroului deschis în România de firma britanică Linklaters, iar între anii 2005 și 2007 a fost coordonatorul departamentului juridic al OMV Petrom. După plecarea din Petrom, Dinu și-a deschis propriul birou și la scurt timp s-a afiliat la rețeaua DLA Piper. Prima discuție a lui Marian Dinu la DLA a fost cu unul dintre directorii operaționali, care i-a spus lui Sir Nigel Knowles că a găsit „a great guy” pentru prezența companiei în București. „Nu este suficient să vrem să ne extindem într-o țară dacă nu găsim persoana potrivită pentru parteneriat”, explică Sir Knowles, care povestește că în 2004 DLA a vrut să se extindă în Germania și le-a luat mult timp să găsească un avocat alături de care să deschidă biroul.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026