Cel mai dificil moment din istoria TAROM
A fondat și a vândut cea mai mare agenție de turism din România, a fost zece ani reprezentantul TAROM în Emiratele Arabe Unite și director al companiei naționale de transport aerian în 2001-2002. Acum s-a întors din nou la conducerea TAROM, pentru că nu îi place să stea pe margine și să critice.
LA CONDUCEREA TAROM, DEMETRIADE A TRAVERSAT CEA MAI TERIBILĂ CRIZĂ DIN AVIAȚIE – 11 SEPTEMBRIE 2001. CONSULTANTUL COMPANIEI DE LA ACEA VREME, LUFTHANSA, A RECOMANDAT ÎN SCRISOAREA CĂTRE MINISTRUL TRANSPORTURILOR SĂ FIE ÎNGHEȚATĂ ACTIVITATEA, DAR ACEST LUCRU NU S-A ÎNTÂMPLAT ȘI COMPANIA A AVUT O SITUAȚIE DESTUL DE ECHILIBRATĂ PÂNĂ ÎN 2005.
“ESTE FOARTE GREU DE ÎNȚELES PENTRU MULTĂ LUME DE CE REVIN LA COMPANIA TAROM, când am o situație stabilă din punct de vedere financiar, când probabil mulți, la anii mei, ar încerca să se retragă, să stea liniștiți„, spune Nicolae Demetriade, aflat din nou, la mai bine de zece ani distanță, în fotoliul de director general al TAROM. Își motivează revenirea printr-un fel de nostalgie: „Știu cât m-am chinuit împreună cu tot colectivul, în 2001-2002, să redresăm compania. Atunci s-a schimbat cursul companiei, ajungând să fie profitabilă și în 2008 și să suporte apoi patru ani cu pierderi de 300 milioane euro. E un lucru important. Astfel am considerat că, dacă pot să fac ceva pentru TAROM, trebuie să mă implic. Să stai doar pe margine și să critici nu e constructiv„. Ține să precizeze că nu se pune „sub nicio formă„ problema retribuției sale și că nu vrea să aibă absolut niciun beneficiu din perioada în care va rămâne la TAROM: „Fac pur și simplu asta pentru că am primit foarte mult de la TAROM, pentru că business-ul meu s-a dezvoltat datorită experienței pe care am acumulat-o aici, și situația în care sunt acum se datorează și TAROM. Nu am profitat de TAROM, dar compania mi-a oferit șansa să mă dezvolt, să înțeleg business-ul și să mă desfășor într-un mediu care mi-a permis ulterior să aplic și în România ce am învățat în exterior”.
DISCUȚIA CU NICOLAE DEMETRIADE MERGE PAS CU PAS PE URMA A CEEA CE SE DISCUTĂ ÎN PIAȚĂ DE LA NUMIREA SA ÎNCOACE. Directorul TAROM are varianta sa în toate aceste discuții și argumentează fiecare scenariu. „Cei care cred că noua conducere a TAROM face scenarii de schimbare a flotei, în încercarea de achiziționare de noi avioane pentru obținerea unor eventuale comisioane se înșală: TAROM nu va face achiziții de avioane în următorii ani, chiar dacă va deveni o companie profitabilă„. Demetriade spune că ar căuta o posibilitate prin care să schimbe unele avioane: să le dea la constructorul lor și să primească altele în schimb, probabil tot uzate. TAROM nu își poate permite să cumpere un avion nou în primul rând din cauza costurilor foarte mari, dar și pentru că nicio bancă nu ar finanța un astfel de proiect. În schimb, Demetriade se gândește să renunțe la trei aeronave, cele mai mari din flota TAROM – un Boeing 737-800 închiriat și două Airbus A 310, care sunt vechi, consumă mult combustibil și întreținerea lor este costisitoare.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026