Cel mai scump model din gama nouă a Samsung, Galaxy S20, costă 7.400 lei
Gigantul sud-coreean Samsung a lansat recent noua gamă Galaxy S20, compatibilă integral cu tehnologia 5G, și a prezentat totodată și al doilea model de smartphone pliabil - Galaxy Z Flip.
Gigantul sud-coreean Samsung a lansat recent noua gamă Galaxy S20, compatibilă integral cu tehnologia 5G, și a prezentat totodată și al doilea model de smartphone pliabil – Galaxy Z Flip. Noua gamă Samsung Galaxy S20 cuprinde trei modele – Galaxy S20, Galaxy S20+ și Galaxy S20 Ultra, toate fiind compatibile cu tehnologia 5G. Cel mai scump model este Galaxy S20 Ultra, care are cea mai mare dimensiune a ecranului din toate cele trei – 6,9 inci, cea mai bună cameră foto integrată – 108 MP, cel mai mare zoom – 100x, și cea mai puternică baterie – 5.000 mAh, prețul pentru cea mai mai echipată versiune la nivel de capacitate de stocare (512 GB) și memorie RAM (16 GB) fiind de 7.400 lei.
În prezent, noile modele Samsung Galaxy S20 sunt disponibile la precomandă, iar din data de 13 martie vor fi disponibile oficial pe piața din România. În schimb, modelul pliabil al Samsung, Galaxy Z Flip, va fi disponibil doar pe anumite piețe, inclusiv SUA și Coreea, începând cu data de 14 februarie. Al doilea model de smartphone pliabil dezvoltat de Samsung are un ecran de 6,7 inci construit dintr-o sticlă care se pliază.
Galaxy Z Flip dispune de un Infinity Flex Display de sticlă ultra subțire flexibilă (UTG) produsă de Samsung, care oferă telefonului un design premium, unic, nemaiîntâlnit pe un dispozitiv pliabil. „Decupajul din ecran înseamnă că nu există nicio întrerupere în afara camerei, prin urmare nicio posibilă distragere; în plus telefonul vine cu prima proporție de 21.9:9, ceea ce înseamnă că poți să te bucuri neîntrerupt de conținutul tău preferat”, susțin reprezentanții Samsung.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026