Cel mai mare business antreprenorial românesc dă startul extinderii în Balcani. Visul îndrăzneț al fraților Pavăl: în 1998 sperau să treacă granițele orașului Bacău, în 2009 au ajuns în București, iar în 2025, după ce au acoperit toată țara cu magazine de
Karina și Darius Pavăl, copiii unuia dintre fondatorii Pavăl Holding, Dragoș Pavăl, care deține Dedeman în România, au coordonat preluarea rețelei Praktiker Hellas din Grecia. Este prima dată când ambii membri ai noii generații sunt implicați direct într-un proiect internațional de asemenea amploare și își asumă un rol activ în conturarea noii strategii de dezvoltare regională.
♦ În 1995, în Austria, Dragoș Pavăl, absolvent de matematică și mic comerciant din Bacău la acea vreme, vedea prima dată un mare magazin de bricolaj. „Mi-am spus atunci că într-o zi vom ajunge și noi acolo“ ♦ În 2025, treizeci de ani mai târziu, cu implicarea directă a celor doi copii, Karina și Darius Pavăl, grupul antreprenorial românesc Dedeman face prima mare achiziție din bricolaj în afara țării și cumpără Praktiker Hellas din Grecia ♦ În urmă cu 20 de ani, de când Dedeman Bacău pornea întâi să cucerească piața locală, grupul german Praktiker era lider incontestabil în bricolaj în România, iar pe întreaga piață a materialelor de construcții, unde Dedeman era abia pe locul 7 în 2006, alte două afaceri antreprenoriale erau puternice: Arabesque din Galați și Ambient din Sibiu. A doua a intrat în faliment ♦ Dedeman a ajuns la 2,5 mld. euro cifră de afaceri în România ♦ „Vrem să dezvoltăm afacerea, nu să numărăm banii. Afacerea este ca un joc care te ține mereu în priză, în competiție cu ceilalți“, spunea Dragoș Pavăl pentru ZF în 2009 ♦ Și dezvoltarea afacerii intră într-o nouă etapă odată cu preluarea a 17 magazine Praktiker din Grecia: „Astăzi visul devine realitate“.
Karina și Darius Pavăl, copiii unuia dintre fondatorii Pavăl Holding, Dragoș Pavăl, care deține Dedeman în România, au coordonat preluarea rețelei Praktiker Hellas din Grecia. Este prima dată când ambii membri ai noii generații sunt implicați direct într-un proiect internațional de asemenea amploare și își asumă un rol activ în conturarea noii strategii de dezvoltare regională.
„Karina a identificat oportunitatea și a condus negocierile, iar Darius va avea un rol cheie în integrarea și monitorizarea businessului. Sunt mândru să-i văd colaborând“, a spus Dragoș Pavăl, fondator al Pavăl Holding. Praktiker Hellas este lider pe piața produselor pentru casă și grădină (DIY) din Grecia, operează o rețea de 17 magazine fizice, are un magazin online și un portofoliu de peste 50.000 de produse. Compania are 1.200 de angajați la nivel național.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026