Versiunea completă
Pharma

Cel puțin 200 de stomatologi români pleacă anual să muncească în străinătate

Primarul din Liverpool își repară dantura la Pitești.

Mirela Turlan · 13 aprilie 2015 · 1 min de citit

Minimum 200 de medici dentiști pleacă anual din România și ajung să lucreze în state precum Franța sau Germania pentru salarii de cel puțin 2.000 de euro, migrația afectând în principal medicii tineri, care nu reușesc să-și formeze un număr minim de pacienți.

Pe de altă parte, de pe băncile facultății ies peste 1.200 de dentiști, atât în mediul public cât și în privat, ceea ce face ca numărul celor care au drept de practică să se majoreze în pofida migrației. Dacă în 2008 numărul acestora era de 11.901, în 2013 erau 14.282 de medici stomatologi, arată datele Institutului Național de Statistică.

Dragoș Stanciu, vicepreședintele Colegiului Me­dicilor Dentiști din Români, explică faptul că medicii dentiști din România nu pot percepe taxe mari pentru servicii deoarece materialele pe care le folosesc sunt numai de import achizi­ționate la prețuri ridicate, iar singura modalitate de a fi competitivi este ca manopera lor să coste puțin.

Citește și