Cele mai dinamice companii din România. Construcții: Dinamica celor care construiesc (în) România
Au salvat economia în 2020, au pariat pe proiecte de infrastructură noi, de amploare, gata în termene cât mai scurte. Apoi s-au lovit de scumpiri, de plecările oamenilor din nou și din nou, de reticență din partea dezvoltatorilor, de retragere a sprijinului din partea statului.
Au salvat economia în 2020, au pariat pe proiecte de infrastructură noi, de amploare, gata în termene cât mai scurte. Apoi s-au lovit de scumpiri, de plecările oamenilor din nou și din nou, de reticență din partea dezvoltatorilor, de retragere a sprijinului din partea statului. Este soarta pe care o trăiesc companiile din construcții, care, bulversate de schimbările subite, se văd în situația de a nu mai ști spre care sectoare să se orienteze, câți oameni și de unde să recruteze, cum să se ferească din calea insolvenței.
Ca de fiecare dată, în vreme ce unii pierd, alții performează. Au făcut-o și în 2021, o vor face și mai departe. În vreme ce unele companii își numără pierderile, altele calculează procentele de creștere. Despre ele vorbim de această dată, despre acele businessuri care au găsit supapele necesare astfel încât să crească de la un an la altul în condiții vitrege.
Există însă și reversul medaliei, pentru că vremurile incerte pe care le traversează economia fac ca firme care într-un an raportează cifre de afaceri spectaculoase să nu fie lipsite de riscul insolvenței în anul imediat următor. Doar timpul va arăta ce soartă le este menită companiilor de construcții din România în anii care urmează.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026