Cele mai importante cifre în energie
Unele dintre cele mai așteptate cifre pentru furnizorii de echipamente și servicii din domeniul energetic sunt bugetele de investiții ale marilor companii din sectorul hidrocarburilor și al energiei electrice. Din datele anunțate până acum, sunt puține vești bune.
„Investițiile în infrastructura de distribuție rămân o prioritate pentru grupul Electrica, așa cum au fost și în ultimii ani. Și în anul 2019, Electrica va continua planul de investiții ambițios în aria de distribuție. Față de nivelul minim impus de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prin metodologia de distribuție, respectiv cel puțin la nivelul amortizării reglementate, Electrica are planificate puneri în funcțiune de investiții în 2019 cu peste 43% mai mult. Vorbim de 600 de milioane de lei puneri în funcțiune la nivelul celor trei operatori de distribuție din cadrul grupului pentru anul 2019, investiții care vor avea ca efect îmbunătățirea calității serviciilor pe care le asigurăm”, a declarat Corina Popescu, directorul general al Electrica.
Deși suma este semnificativă, ea este totuși cu peste 30% mai mică decât cea de anul trecut, când compania a avut un buget de investiții de 905 milioane de lei.
Reducerea bugetelor de investiții nu vine însă numai din zona companiilor de distribuție a energiei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026