Versiunea completă
Energie

Cele mai mari companii din sectorul gazelor: GDF SUEZ a prins și gustul energiei

GGDF SUEZ Energy România este compania care s-a format pe bazele fostului Distrigaz Sud, firmă scoasă la privatizare de statul român și cumpărată de francezi în 2005. Compania are un portofoliu de peste 1,3 milioane de clienți și ocupă poziția de lider al pieței de distribuție și furnizare a gazelor naturale. Din 2009, încearcă să se transforme într-un furnizor intergrat de utilități, astfel că a…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 23 mai 2012 · 2 min de citit

GDF SUEZ Energy România este compania care s-a format pe bazele fostului Distrigaz Sud, firmă scoasă la privatizare de statul român și cumpărată de francezi în 2005. Compania are un portofoliu de peste 1,3 milioane de clienți și ocupă poziția de lider al pieței de distribuție și furnizare a gazelor naturale. Din 2009, încearcă să se transforme într-un furnizor intergrat de utilități, astfel că abordează și piața energiei, în special partea de furnizare pentru clienții industriali.

Business-ul cu energie devine din ce în ce mai atractiv pentru GDF SUEZ astfel că firma se implică în proiectul de patru miliarde de euro al reactoarelor 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă și semnează alături de Termoelectrica un parteneriat pentru realizarea unei termocentrale pe gaze cu o capacitate de 400 de MW la Borzești. Criza mondială, liberalizarea întârziată a sistemului energetic, multiplele schimbări în ceea ce privește reorganizarea marilor producători de energie controlați de statul român, au determinat GDF SUEZ să se retragă din proiectul de la Cernavodă, iar alături de ei au mai plecat alți trei investitori din cei șase interesați inițial: CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania) și RWE (Germania). Despre termocentrala de la Borzești nu sunt noutăți, așa cum nu sunt vești noi nici în legătură cu celelalalte proiecte pe care statul român prin Termoelectrica le-a demarat alături de mai mulți giganți energetici europeni.

Totuși, lucrurile au început să se miște în 2012, astfel că primul proiect concret al GDF SUEZ de producție a energiei electrice un parc eolian, domeniu care deja a generat în România investiții de circa 1,5 miliarde de euro. De altfel, dacă la finele lui 2009 în România nu funcționau mai mult de 14 MW montați în parcuri eoliene, acum piața a ajuns la peste 1.000 de MW montați în “mori de vânt”, briza puternică din Dobrogea și Moldova și schema de sprijin generoasă pusă la dispoziție de statul român fiind principalel motive.

Citește și