Cele șase caracteristici ale românilor care afectează piața muncii

Cum relaționează românii cu munca? Dacă e să credem sondajele, munca este extrem de importantă pentru doi români din trei, care o plasează pe locul secund în topul lucrurilor foarte importante în viață, după familie, dar înaintea religiei, a timpului, a prietenilor sau a politicii. Procentul celor care apreciau că munca este importantă în viața lor a scăzut de la 96% în 1990 la 91% în 2008. Pentru comparație, la bulgari nivelul s-a situat constant la 90%, la fel și în Ungaria. La greci la fel, 95%. Scădere a fost în Polonia, de la 97% la 91%.

Pentru a înțelege cun relaționăm cu munca, trebuie să studiem opera unui olandez, Geert Hofstede, antropolog, sociolog, un pionier al studiului intercultural al mediilor și organizațiilor. El analizează, de mulți ani, șase dimensiuni culturale, argumentând că valorile la locul de muncă sunt profund influențate de moștenirea culturală a unei națiuni. Începuturile activității sale au fost în anii ’70 ai secolului trecut, pe vremea când lucra pentru IBM. Ulterior totul s-a dezvoltat, iar Hofstede a publicat mai multe cărți pe această temă; în același timp numărul factorilor analizați a crescut de la patru la șase, iar numărul țărilor analizate a ajuns la 93, printre care și România.

Să admitem că România este puternic influențată, geografic și social, de Rusia și de Statele Unite; în cazul Rusiei este vorba de spațiul slav în care este România așezată, iar în cazul Statelor Unite este modelul cultural la care ne raportăm cu predilecție. 

Primul factor analizat de Hofstede este distanța față de putere, adică atitudinea societății față de inegalitate, felul cum acceptă oamenii faptul că puterea este distribuită inegal. Scorul României este 90, cu foarte puțin sub cele 93 de puncte ale rușilor, dar mai mult decât dublul celor 40 de puncte ale americanilor. Ierarhiile românilor sunt, trebuie să înțelegem din asta, greu de doborât, individul ocupând locuri fără a avea nevoie de o justificare; ierarhia reflectă inegalități inerente, există centralizare, subordonații așteaptă să li se spună ce au de făcut, iar șeful ideal este un autocrat binevoitor.