CEZ anunță vânzarea condițională a 7,5% din MOL
Compania cehă din domeniul energiei CEZ a anunțat vânzarea condițională a unei participații de 7,5% din compania ungară de petrol și gaze MOL, potrivit Budapest Business Journal.
Compania cehă din domeniul energiei CEZ a anunțat vânzarea condițională a unei participații de 7,5% din compania ungară de petrol și gaze MOL, potrivit Budapest Business Journal.
Prețul final de vânzre a fost de 18.700 forinți pe acțiune, suma generată ridicându-se la 143,1 miliarde de forinți (460 milioane de euro), au anunțat reprezentanții companiei cehe CEZ.
Acțiunile au fost vândute condițional de divizia CEZ MH a companiei din Cehia, suma obținută urmând a fi folosită pentru finanțarea invitației către deținătorii de obligațiuni care pot fi schimbate cu acțiuni MOL, de 470,2 milioane de euro, să-și vândă obligațiunile pentru cash.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026