CGMB a respins proiectul prin care Piața Universității că capete statut de "agora civică"
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a respins, în ședința de luni, proiectul de hotărâre prin care Piața Universității ar fi căpătat statutul de "agora civică", consilierii PDL fiind cei care s-au opus.
Majoritatea PDL din Consiliul General a respins acest proiect, “printr-un gest care sfidează valorile democratice fundamentale”, se arată într-un comunicat de marți al Primăriei.
“Prin respingerea acestui proiect, PDL a dat cu piciorul nu doar societății civile, care a venit cu propunerea, ci și bucureștenilor, care, de mai bine de două săptămâni își strigă nemulțumirea în stradă. Ne exprimăm regretul că principalul partid din Consiliul General și de asemenea, principalul partid de guvernare manifestă reticență în fața cetățenilor care doresc să protesteze, într-o zonă amenajată corespunzător, așa cum se întâmplă și în alte orașe europene”, se arată în comunicatul Primăriei.
Tot luni, consilierii PDL au respins PUZ-urile pentru investițiile pe care Primăria dorește să le realizeze, cum ar fi parcarea din Str. Nicolae Tonitza sau penetrația Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada A1, dar au aprobat o serie de PUZ-uri private, “menite să satisfacă interesele clientelei de partid”, susțin reprezentanții PMB.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026