China cedează? Beijingul relaxează tarifele pentru SUA și trimite un primul semnal de detensionare într-un conflict comercial tot mai costisitor
China a acordat anumite scutiri de la tarifele de 125% aplicate importurilor din Statele Unite și a cerut companiilor să identifice bunurile care ar putea fi eligibile pentru aceste scutiri. Este cel mai clar indiciu de până acum că Beijingul…
China a acordat anumite scutiri de la tarifele de 125% aplicate importurilor din Statele Unite și a cerut companiilor să identifice bunurile care ar putea fi eligibile pentru aceste scutiri. Este cel mai clar indiciu de până acum că Beijingul este îngrijorat de impactul economic al războiului său comercial cu Washingtonul, potrivit firmelor notificate în acest sens, raportează Reuters.
Această decizie reprezintă un nou semn că cele mai mari două economii ale lumii sunt dispuse să își tempereze conflictul comercial, reducând astfel temerile legate de efectele tarifelor.
Beijingul ia în considerare extinderea scutirilor tarifare pentru zeci de industrii, într-un context în care tonul Statelor Unite s-a temperat recent. Această schimbare a contribuit la o ușoară apreciere a dolarului american și la creșterea burselor din Hong Kong și Japonia.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026