China insistă pe energia nucleară cu un număr record de aprobări pentru reactoare. În acest ritm, va ajunge prima putere atomică a lumii până în 2030
Guvernul chinez a aprobat construirea a 11 reactoare la cinci centrale nucleare, un număr record de permise care arată că Beijingul se bazează din ce în ce mai mult pe energia atomică pentru a reduce poluarea atmosferei, scrie Bloomberg. Unitățile…
Guvernul chinez a aprobat construirea a 11 reactoare la cinci centrale nucleare, un număr record de permise care arată că Beijingul se bazează din ce în ce mai mult pe energia atomică pentru a reduce poluarea atmosferei, scrie Bloomberg.
Unitățile de producție de energie vor fi construite la Jiangsu, Shandong, Guangdong, Zhejiang și Guangxi, potrivit presei de stat. Investițiile vor totaliza echivalentul a 31 miliarde dolari, iar lucrările de construcție vor dura cinci ani. China are în construcție mai multe reactoare nucleare decât oricare altă țară din lume. În fiecare din ultimii doi ani au fost aprobate câte 10 reactoare noi.
În prezent, cele mai mari puteri nucleare ale lumii sunt Franța și SUA, dar China este așteptată să le întreacă până în 2030. A doua economie ca mărime a lumii are 56 de reactoare în funcțiune. Capacitatea lor echivalează cu 5% din cererea totală de electricitate, arată datele oficiale. Analiștii cred că în următorii 3-5 ani vor fi aprobate câte 10 unități anual.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026