Chinezii de la Xiaomi atacă direct piața din România cu propriul magazin online
Compania chineză Xiaomi, specializată în producția diferitelor gadgeturi, echipamente hardware inteligente și smartphone-uri, care în ultimii ani a devenit tot mai cunoscută la nivel global, a lansat ieri propriul magazin online pe piața locală, până acum producătorul fiind prezent în România doar prin intermediul distribuitorilor precum Blacktech sau GBRtronics.
Compania chineză Xiaomi, specializată în producția diferitelor gadgeturi, echipamente hardware inteligente și smartphone-uri, care în ultimii ani a devenit tot mai cunoscută la nivel global, a lansat ieri propriul magazin online pe piața locală, până acum producătorul fiind prezent în România doar prin intermediul distribuitorilor precum Blacktech sau GBRtronics.
„Eficiența crescută a platformei de distribuție pe mai multe canale este componenta de bază a strategiei de extindere a companiei. În acest fel putem opera în mod eficient și în același timp să ne extindem aria de utilizatori și să le oferim noi experiențe. De la începuturile noastre, ne-am concentrat atenția asupra vânzărilor online directe ale produselor noastre pentru a crește eficiența și a ne construi o relație digitală cu utilizatorii”, au spus reprezentanții Xiaomi Corporation legat de lansarea propriului magazin online pe piața din România.
Cu ocazia lansării oficiale Mi-Home.ro, compania chineză oferă o serie de reduceri la produsele din portofoliu, atât din segmentul telefoanelor inteligente, cât și din gama ecosystem, discount-uri ce pot ajunge până la 30% din prețurile recomandate pentru vânzare. Fondată în aprilie 2010, Xiaomi Corporation a ajuns în prezent al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă AIoT (AI&IoT) pentru utilizatorii săi, cu 289,5 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Astăzi, produsele Xiaomi se găsesc în peste 90 de piețe din întreaga lume.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026