Versiunea completă
Energie

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: Neptun Deep este cel mai logic proiect energetic al României. Gazul vine și odată cu el vor veni și consumatorii. Care au fost cei mai importanți pași pentru Neptun de la lansarea din 2008, în urmă cu 17 ani, și până ac

♦ Drumul de la decizia de investiție până la rezultat nu este mereu liniar, dar niciodată nu trebuie pierdut focusul ♦ Iar pentru România, în ciuda tuturor obstacolelor apărute, Neptun Deep, lansat în 2008 și care abia acum a ajuns la primul foraj,…

Roxana Petrescu · 10 aprilie 2025 · 2 min de citit

♦ Drumul de la decizia de investiție până la rezultat nu este mereu liniar, dar niciodată nu trebuie pierdut focusul ♦ Iar pentru România, în ciuda tuturor obstacolelor apărute, Neptun Deep, lansat în 2008 și care abia acum a ajuns la primul foraj, este cel mai logic proiect energetic național ♦ Abia după ce există certitudinea extragerii acelui gaz, vin consumatorii, iar această certitudine a venit abia acum, la 17 ani de la lansarea proiectului.

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră este cel mai amplu proiect energetic aflat în plină desfășurare la acest moment în România și primul de explorare și producție la mare adâncime pe care România îl întreprinde în istoria sa. „Gazul identificat este un gaz foarte curat, cu conținut de gaz metan ridicat și conținut scăzut de dioxid de carbon (CO2), sulf și alte hidrocarburi (etan, propan, butan etc.)“, se arată în raportul privind impactul asupra mediului al proiectului Neptun Deep, semnat de compania Blumenfield. În total, se estimează o rezervă recuperabilă de gaze de 100 mld. mc, prima producție fiind programată pentru anul 2027. Investițiile în acest proiect sunt estimate la 4 miliarde de euro, împărțite în mod egal între OMV Petrom și Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, deținut de statul român. La 17 ani de la lansarea proiectului, Neptun Deep a ajuns la etapa de foraj de exploatare.

„Paharul este pe jumătate plin”, a spus Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, în cadrul intervenției sale de la ZF Power Summit 2025. Deja, proiectul este în proporție de 30% finalizat, cu toate marile contracte semnate.

Citește și