CICh Năvodari, vânzări în creștere cu 15% în primele zece luni, la peste 150 mil. lei. Ernesto Sudati, fondator și președinte, CICh Năvodari: „Creșterea segmentului de nișă, al îngrășămintelor speciale, arată că tot mai mulți fermieri urmăresc eficiența i
CICh Năvodari, producător specializat în producția de îngrășăminte tehnologice de nișă, a avut o creștere de 15% a vânzărilor în primele zece luni ale anului 2025, până la 154 milioane lei, potrivit informațiilor transmise de reprezentații companiei. Evoluția pozitivă este…
CICh Năvodari, producător specializat în producția de îngrășăminte tehnologice de nișă, a avut o creștere de 15% a vânzărilor în primele zece luni ale anului 2025, până la 154 milioane lei, potrivit informațiilor transmise de reprezentații companiei.
Evoluția pozitivă este datorată orientării tot mai puternice a fermierilor către produse care cresc productivitatea pe hectar.
„Creșterea segmentului de nișă, adică al îngrășămintelor speciale, arată că tot mai mulți fermieri urmăresc eficiența investițiilor, nu doar prețul pe tonă. Produsele cu tehnologie oferă valoare adăugată reală pentru randamentul culturilor, iar acest lucru se reflectă direct în calitatea recoltelor, menținerea terenurilor agricole în formă bună și deci implicit evoluția noastră financiară. Vom continua să investim în soluții care contribuie la agricultura performantă, adaptată condițiilor actuale”, a spus Ernesto Sudati, fondator și președinte al CICh Năvodari.
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026